Trăiască România!

… dacă n-ai mâncat cu mine,
din aurul țării, pâine,
dacă n-ai băut, uitându-te
cu cânta la gură,
când soarele ardea ca în deșert,
dacă n-ai călcat în spin de mărăcine,
în praful ce mi-acoperea picioarele,
spre vie, printre dafinii
ce-și șopteau taine albe
din cerceii înfloriți
ce mi-i atârnam după urechi,
dacă nu te-ai rugat Dumnezeirii,
să dea pământului apa
în care săream de nu puteau
în fericire, nimeni să ne scoată,
dacă n-ai umblat în urma umbrii,
să faci pământului răcoare:
-Nicicând să nu te mai ridici,
să trâmbițezi că România-i țara-napoiată
și-ai auzit că moare!
Ai plâns vreodată pentru rodul ei,
și-ai mulțumit de pâine, apă, bine și de soare,
ai îndepărtat prin rugi în nopți târzii,
să-i pună Dumnezeu pe fugă, pe-acei
ce vor să miște-ale țarinii sfinte răzoare?
Dacă ai huzurit în apă, pâinea, mierea ei,
și-acum o duci-n rușini și fără vorbe de onoare,
dispari! Nu-i mai călca pământul strămoșesc
ducând vorbe-minciuni: că Țara-mi moare! !